Cum a fost inventat briciul de siguranță: Lama păzită a lui Jean-Jacques Perret

Întrebați o cameră plină de aparate de ras ude care a inventat aparatul de ras și veți auzi de obicei un singur nume. Povestea adevărată este mai veche și mult mai dezordonată. Briciul de siguranță nu a sosit într-o singură clipă de geniu; a apărut dintr-o problemă foarte veche, și anume cum să apăsați o margine ascuțită pe piele fără a o deschide. Răspunsul final a fost aproape jenant de simplu: pune ceva între lamă și față, astfel încât doar o bucățică de oțel să poată ajunge vreodată la piele.

Înainte de nume: Garda de lemn a lui Jean-Jacques Perret

În secolul al XVIII-lea, bărbieritul era o treabă de frizer și una riscantă. Briciurile drepte erau lungi, rigide și neiertătoare, iar un moment de neatenție lăsa o tăietură. În 1762, un tăietor francez pe nume Jean-Jacques Perret a publicat un tratat despre bărbierit în care descria un aparat de ras drept prevăzut cu o protecție de lemn care trecea de-a lungul marginii.

Ideea a venit din avionul tâmplarului, unde o gură de lemn controlează cât de mult fier poate muşca în lemn. Perret a aplicat aceeași gândire la oțel și la piele. Garda a limitat expunerea, lama nu a mai putut săpa, iar unghiul tăieturii a devenit ceva ce instrumentul a decis mai degrabă decât mâna.

Perret nu a folosit niciodată expresia brici de siguranță, iar dispozitivul său era încă un aparat de ras drept care trebuia strâns. A funcționat cel mai bine ca instrument de antrenament pentru tinerii care învață să se radă. Dar principiul pe care l-a pus pe hârtie în anii 1760, controlul expunerii și controlul unghiului, este exact principiul pe care îl urmează orice aparat de ras de siguranță și astăzi.

1880: Termenul însuși intră în înregistrarea brevetului

Expresia aparat de ras de siguranță apare pentru prima dată într-un brevet eliberat în 1880 pentru frații Kampfe, tăietori germano-americani care lucrează la New York. Designul lor a fost mai degrabă un cadru decât o lamă goală: o lamă goală stătea în interiorul unui suport cu o protecție ca un pieptene în față și un mâner în spate.

Cadrul a făcut două lucrări deodată. Ținea marginea într-un unghi fix, astfel încât aparatul de bărbierit nu mai avea nevoie de o încheietură stabilă și proteja pielea de orice, cu excepția fâșiei înguste de lamă pe care pieptenul a expus-o. Modelele timpurii nu erau ieftine, iar lama mai trebuia scoasă, zdrobită și șlefuită. Chiar și așa, până la sfârșitul anilor 1880, aparatele de ras păzite au ajuns pe piață în număr tot mai mare, iar forma bărbieritului modern, un mâner, un cap și o mică grijă, era deja vizibilă.

1901 până în 1904: Oțelul subțire rescrie economia

Apoi a venit regele C. Gillette, un vânzător american cu o idee încăpățânată. În loc de o lamă groasă, rigidă, care trebuia reascuțită, și-a imaginat o lamă subțire din tablă de oțel, ștanțată, călită și ascuțită într-o fabrică, apoi prinsă între două plăci pe un mâner reutilizabil. Când marginea s-a tocit, lama a intrat în coș și una nouă a costat câțiva cenți.

Compania a fost înființată în 1901, brevetul a apărut în 1904, iar primele vânzări din 1903 au fost suficient de mici pentru a fi transportate acasă într-o singură ladă. Ceea ce a schimbat totul a fost Primul Război Mondial, când milioane de soldați au primit noile aparate de ras. Bărbații care nu deținuseră niciodată un strop au venit acasă așteptând un avantaj nou într-un ambalaj de hârtie. Briciul drept nu a dispărut niciodată, dar a încetat să mai fie implicit.

Invenția într-o singură cronologie

De ce designul a supraviețuit secolului

Ceea ce Perret a descoperit cu un bloc de lemn, mai târziu inginerii au măsurat în cifre. Trei dintre ei decid cum se simte un brici pe față:

• Distanța lamei, distanța dintre marginea lamei și protecție.
• Expunerea lamei, cât de departe se află marginea dincolo de linia de protecție și a capacului.
• Unghiul de bărbierit, modul în care întregul cap se întâlnește cu pielea.

Reglați oricare dintre acestea și aparatul de ras își schimbă caracterul, de la blând și iertător la eficient și solicitant. Acesta este motivul pentru care două aparate de ras care arată aproape identic se pot bărbieri complet diferit.

Lama contează la fel de mult ca și cadrul. Un modern lamă cu două tăișuri este o bandă de oțel grosime de aproximativ o zecime de milimetru, șlefuită până la o margine măsurată în fracțiuni de micron și apoi acoperită. Aliajele de crom sau platină pulverizate pe margine încetinesc uzura, iar un strat superior de PTFE scade frecarea, astfel încât lama alunecă în loc să tragă. Oțelul inoxidabil împiedică acea margine să se corodeze între bărbierit, motiv pentru care lamele făcute astăzi să reziste mai mult decât versiunile din oțel carbon care au dominat prima jumătate a secolului XX. Dacă doriți să intrați mai adânc în geometrie, nostru ghid pentru designul și materialele aparatului de ras de siguranță o acoperă pas cu pas.

De la ideea de atelier la linia de producție

Facem lame în Songjiang, Shanghai din 1997, iar întrebările la care răspundem în fiecare săptămână sunt aceleași la care lucrau Perret și frații Kampfe: cât de mult ar trebui să arate muchia, cât de gros trebuie să fie oțelul și ce acoperire îl menține neted la al doilea bărbierit, precum și la primul. Nimeni din fabrica noastră nu pretinde că a inventat aparatul de ras de siguranță, dar ne petrecem zilele pe detaliile care fac invenția utilizabilă.

Lame de ras personalizate Super Steel 74 cu două tăișuri Lame de precizie cu două tăișuri, cu lungimea de 42,8 mm și grosime de 0,1 mm, cu oțel laminat premium și personalizare OEM pentru mărcile de aparate de ras. Vizualizare produs →

Magazinul nostru deține opt linii automate și produce câteva sute de milioane de lame pe an, de la lame cu două muchii și o singură tăiș până la lame pentru sprâncene și mânerele care le țin. Pe parcurs am investit în echipamente de pulverizare cu magnetron pentru a întinde acoperiri metalice subțiri și în mașini automate de sudură și inspecție care verifică marginile mai rapid și mai constant decât orice pereche de ochi. Sistemul de calitate urmează ISO 9001, iar munca de zi cu zi este un lung argument despre calitățile de oțel, unghiurile de șlefuire și grosimea stratului, argumentat politicos.

Lame de ras de siguranță multifuncționale cu o singură margine Lame cu o singură muchie pentru răzuire, tundere și tăiere fină, compatibile cu suporturi variate și disponibile în opțiuni din oțel Tokkin cu personalizare OEM. Vizualizare produs →

Ce înseamnă asta pentru cumpărători este destul de simplu. O lamă care se simte aspră are de obicei o problemă de geometrie sau de acoperire, mai degrabă decât una misterioasă, iar o lamă care ruginește în pachet are o problemă materială. Sortarea acestora înainte ca un container este mai ieftin decât sortarea lor după.

Set mâner manual personalizat 74 de ras Set de aparat de ras din oțel inoxidabil și mâner ABS în modelele standard și extinse, oferind suporturi durabile pentru aplicații de bărbierit sau pentru aparate de ras. Vizualizare produs →

Întrebări pe care le pun cumpărătorii despre invenție

Cine a inventat primul aparat de ras de siguranță?

Jean-Jacques Perret este numele cel mai des creditat. Briciul său drept păzit din anii 1760 a fost prima încercare descrisă pe scară largă de a face o lamă mai sigură printr-o protecție fizică, mai degrabă decât printr-o mână mai fermă.

Când a fost inventat aparatul de ras de siguranță?

Depinde de ce piatră de hotar numeri. Designul protejat a apărut în 1762, expresia în sine a intrat într-un brevet în 1880, iar lama subțire de unică folosință pe care o imaginează majoritatea oamenilor astăzi a sosit între 1901 și 1904.

De ce se numește aparat de ras de siguranță?

Deoarece apărătoarea, capacul sau pieptenele limitează cât de mult lama poate atinge pielea. În comparație cu un aparat de ras drept deschis, riscul unei tăieturi adânci scade drastic, chiar dacă un aparat de ras de siguranță poate totuși ciupirea unui aparat de ras neglijent.

După două secole și jumătate, invenția nu și-a schimbat cu adevărat forma. Un paznic stabilește în continuare expunerea, un mâner încă stabilește unghiul, iar o bucată subțire de oțel acoperit încă efectuează tăierea. Orice altceva, de la alegerea aliajului până la ținte de pulverizare, este rafinament. Acesta este un gând încurajator pentru oricine lucrează în această meserie: ideile bune tind să rămână, iar treaba este să le îmbunătățești puțin în fiecare deceniu.